Blazon Casa Regala

Motto:Cu un blog toti suntem datori...

Brands … by Albert de Monaco

Cred ca cea de-a doua nunta regala a anului 2011 – a printului Albert de Monaco cu  Charlene Wittstock – va fi foarte diferita de cea a printului William cu Kate Middleton. Fac aceasta remarca prin prisma faptului ca daca prima a fost organizata intr-un stil pur englezesc, usor glacial unde a contat inainte de toate respectarea tuturor rigorilor regale si evitarea oricarei asocieri cu branduri comerciale, marjand chiar pe ideea de chibzuinta financiara, nunta ce va avea loc sambata la Monte Carlo va fi una cu buget de 80 de milioane de dolari, mult mai relaxata in rigori si chiar cu touche-uri mondene. Spun acest lucru pentru ca deja acest eveniment fata de primul are o latura mercantila destul de evidenta prin promovarea mai multor branduri de prima clasa, dar totusi comerciale: Lexus lanseaza o noua limuzina, Giorgio Armani creeaza rochia de mireasa, Karl Lagerfeld costumul de mire iar Hotel de Paris se ocupa de gazduirea si de preparatele culinare ce vor face deliciul oaspetilor. Cu toate acestea cred ca va fi o ceremonie care va ajunge mai repede si mai profund in sufletul oamenilor tocmai pentru ca le va veni mai usor sa empatizeze, regasind concepte ce se folosesc de obicei in organizarea evenimentelor cu tenta mondena. Se realizeaza astfel, prin translatie conceptuala o apropiere a Casei Regale de Monaco de supusii ei, ceea ce cred ca va fi un exemplu atat pentru celelalte monarhii cat mai ales pentru popoarele conduse de acestea, facand ambele parti sa inteleaga ca pot evolua armonios impreuna si in aceasta epoca a globalizarii. Referitor la Casa Regala a Romaniei, ea este bine reprezentata prin ASR Principesa Mostenitoare Margareta a Romaniei si Principele Radu al Romaniei, bucurandu-se de o mare atentie din partea Familiei Regale de Monaco si in general din partea monarhiilor europene. Eu sunt incantat sa particip la acest eveniment regal, ca de altfel si la nunta printului William, prin creatiile mele, ASR Principele Radu purtand nu mai putin de cinci tinute create in atelierul nostru, fiecare dintre ele fiind special gandita pentru cate un eveniment la care Principele va lua parte pe parcursul celor trei zile dedicate acestei nunti.

Casa de piatra, Charlene si Albert.

You must be logged in to post a comment.

Te putem ajuta sa faci cuiva drag un cadou "pe masura", lasandu-l totusi sa si-l aleaga singur. Suna-ne si spune-ne ce suma ai stabilit, iar noi ii vom pregati impreuna cu tine, o surpriza placuta.
Contactati-ne