Blazon Casa Regala

Motto:Cu un blog toti suntem datori...

Obergurgl, locul unde se slefuiesc diamante romanesti

Daca pleci din Innsbruck inspre Elvetia prin splendida vale a Tirolului si faci stanga pe Oetztal, o sa ajungi la Solden, o statiune renumita pentru partiile sale de schi. Daca insa rezisti tentatiei de a te opri aici si alegi sa urci pana la 1930 de metri altitudine, in mica asezare Obergurgl (stiu ca este dificil de pronuntat) vei fi din plin rasplatit. In primul rand ca la o asemenea inaltime totul in jurul tau este nins, zapada avand cel putin treizeci de centimetri iar partiile sunt multe si intr-o perfecta stare.
        Dar nu asta este motivul pentru care scriu aceste ganduri, pentru ca stie deja oricine iubeste schiul ca Austria este imbatabila la acest aspect sub toate privintele: cazare, restaurante, partii si servicii. Ratiunea acestor randuri este insa armonia deplina pe care am gasit-o in aceste locuri si spunanad asta ma refer atat la relief, arhitectura cladirilor, meniu si servicii, cat mai ales la oameni, cei care fac posibila existenta acestui colt de rai pe-un picior de plai austriac.
        Facusem rezervare la cel mai frumos hotel pe care l-am gasit pe booking.com, comunicand totodata ca am dori o camera cu priveliste frumoasa, cu atat mai mult cu cat eram in luna de miere. Am ajuns destul de tarziu – pe la 7 seara – si am fost intampinati chiar in fata hotelului de un baiat despre care aveam sa aflam ca se numeste Ionel si ca este roman din Barlad, jud Vaslui. M-a uimit in primul rand faptul ca aici totul este posibil, iar cand spun acest lucru nu ma refer prin antiteza la serviciile din Romania ci in general la calitatea serviciilor in lume (incluzandu-le bineinteles si pe cele romanesti), sau mai bine zis la atitudinea angajatilor din hoteluri care de cele mai multe ori contribuie decisiv la reusita sau dezastrul unei vacante. Revenind la Ionel, ne-a spus ca putem lasa masina chiar langa intrarea in hotel (adica acolo unde de obicei ti se spune ca nu poti lasa masina pentru ca este rezervat) si dupa ce ne cazam o s-o duca el in garaj. Cei de la receptie ne-au dat o camera exact ca cea pe care o vazusem in poza, dar care nu avea tocmai cea mai frumoasa priveliste, dar asta nu a fost catusi de putin o problema, pentru ca Ionel – cu acordul celor de la receptie, dar la ideea lui – ne-a facut un intreg periplu al camerelor, aratandu-ne toate variantele posibile, dupa care am ales-o pe cea care ne-a placut cel mai mult. La final am vrut sa-i lasam ceva bani pentru osteneala, si nu mica ne-a fost mirarea cand am fost refuzati politicos dar vehement, sub pretext ca pe langa ca acest serviciu face parte din atributiile lui, i-a facut si placere ca in felul acesta a mai schimbat cateva vorbe in romaneste.
        Nu mai intelegeam nimic, cu atat mai mult cu cat toate bagajele noastre statusera linistite si neumblate de nimeni pe un hol mai bine de 45 de minute timp in care Ionel ne arata camerele. De altfel si echipamentele de schi ale tuturor oaspetilor hotelului stau asezate disciplinat in ordinea numarului de la camera la etajul unu al hotelului de unde poti iesi direct afara sau la telecabina. DECI SE POATE, desi sunt in hotel atat printre angajati cat si printre turisti peste 15 nationalitati.
        Vorbind cu Ionel, mi-a spus ca este in Austria de 8 ani, si traieste aici cu sotia, copilul si cei doi cumnati si ca nu vede prea des romani: „anul trecut a venit o pereche de romani dar erau cu nasul pe sus. Dar eu tot m-am bucurat ca am mai vorbit romaneste”
        Intr-una din zile am fost cu masina sa cumpar ceva la cativa kilometri de hotel, si in timp ce parcam s-a apropiat de masina un barbat pe la vreo 35 de ani mai tiganos la fata si care vroia sa-mi zica ceva. Am deschis geamul si cu un accent ardelenesc imi zice „Sara buna, vad sa suncheti de Bucuresti, cu ce vant pe aici”. Ii raspund  ca am venit la schi, si incepe sa-mi spuna ca e din Cluj si ca a venit aici la munca, spala vase si face tot ce mai este necesar prin hotelul unde lucreaza si ca se descurca foarte bine. Il cunostea atat pe Ionel cat si pe toti romanii care lucreaza pe o raza de 20 de kilometri pentru ca spune el „sunchem aici ca o familie si nie bucuram ghe catie ori mai intalnim pe cinieva di-acasa, sa mai schimbam si noi doua vorbe”. Asta a fost tot, adica pura placere de a intalni un conational pe meleaguri straine. Nu mi-a cerut bani, nu a vrut sa-mi vanda nimic, nu a vrut sa epateze sau sa se laude, a vorbit politicos intr-un mod natural si nicidecum lingusitor. DECI SE POATE.
        Observand cele doua cazuri prezentate mai sus, nu am putut sa nu ma intreb de ce la ei se poate si la noi nu, in sensul ca de ce trebuie ca astfel de oameni sa ajunga in Austria ca sa le poata fi puse in valoare calitatile, iar acest lucru nu se poate realiza si in tara. Si atunci mi-am adus aminte de teoria mea ca in orice om exista un diamant, doar ca el trebuie mai intai scos la lumina si apoi slefuit ca sa poata straluci. Pornind de la aceasta metafora, si referindu-ma la nelamurirea de mai sus, mi-am dat seama ca romanii stralucesc in Occident pentru ca acolo exista oameni (angajatori) care se pricep sa dezgroape si sa slefuiasca diamantele romanesti, actiune in care de altfel este implicata intreaga societate, ea insasi fiind creata pe principiul scarii de reale valori. Extrapoland, realizam practic ca oamenii in structura lor sunt buni, iar daca se intampla  ca ei sa nimereasca un context socio-uman stabil, cu reguli clare si respectate de toti membrii societatii, vor straluci la fel de bine ca un diamant austriac, francez sau italian si poate chiar mai mult.
        Este foarte posibil sa va ganditi ca nu toti romanii plecati afara sunt un exemplu de diamant, iar eu va dau dreptate pentru ca nu toate diamantele ajung pe mana unor slefuitori profesionisti. Altfel spus nu orice cadru social este pregatit sa primeasca si sa puna noii veniti in valoare, mai ales cand noii veniti sosesc in numar mare intr-o perioada relativ scurta. De altfel daca observam cu atentie, cele mai mari necazuri pricinuite de romani si in mod special de tigani, s-au intamplat tocmai in statele de sorginte latina (Italia si Franta) unde rigoarea sociala este mai putin stricta. In state ca Germania sau Austria unde legile sunt respectate cu sfintenie in primul rand de catre localnici, nu a fost nevoie nici de repatrieri si nici de publicitate negativa la adresa Romaniei. Nu vreau sa spun prin aceasta ca statele respective (Italia sau Franta) sunt vinovate pentru derapajele de comportament ale conationalilor nostri, dar sunt ferm convins ca daca ar fi avut o societate inchegata prin prisma corectitudinii la nivel general, nici romanii si nici albanezii si nici alte natiuni conlocuitoare nu ar fi reusit sa produca atatea neplaceri.
        In ce priveste Romania, nu ne ramane decat sa speram ca intr-o zi se vor trezi si in tarisoara noastra „Slefuitorii de diamante” pentru ca materie prima avem berechet.

3 Comentarii la “Obergurgl, locul unde se slefuiesc diamante romanesti”

  1. Ma bucur tare mult sa aud (vad) ca tu crezi ca “in fiecare om exista un diamant” , sunt tare putin cei care cred si investesc in oameni. Ma bucur ca faci parte din generatia care mai poate schima cate ceva in tara asta.

    Spor in toate

  2. Alexandru spune:

    Am auzit odata o vorba care mi-a ramas adanc intiparita in minte. Pentru a reusi trebuie sa crezi. Nu sa speri. Sa crezi. Asa cred si eu ca in fiecare om exista un diamant. De fapt au spus-o altii mai mai demult doar ca sub alta forma. Napoleon spunea de exemplu ca bastonul de maresal se afla in ranita fiecarui soldat.
    Te salut si multumesc de coment.

  3. Conștient fiind de situația deosebită în care se afla țara, Gheorge Tătărescu declara la Postul Național de Radio, în ziua de 28 noiembrie 1939: „Am fost chemat, prin înalta încredere a M. S. Regelui, la cel mai înalt post de răspundere în stat, iar Guvernul ce prezidez a fost chemat să stăpânescă una din cele mai grele situații din ultimul timp”. Ca și la începutul guvernării din 1934-1937, premierul Gheorghe Tătărescu și regele Carol al II-lea, au încercat, în cea de-a doua guvernare să realizeze un fel de conciliere națională cu unele forțe politice din opoziție, îndeosebi din P.N.L. și P.N.Ț. În unele cazuri au reușit, drept dovadă fiind prezența ca miniștri în cele două guverne formate de Tătărescu între noiembrie 1939 și iulie 1940, a personalităților țărăniste Mihai Ralea, Petre Andrei, Grigore Gafencu și Mihail Ghelmegeanu, cât și a liberalilor Victor Slăvescu, Ion Nistor sau Constantin Angelescu. Cu mențiunea însă că nici unul dintre acești politicieni nu colaboraseră cu Guvernul Tătărescu din solidaritate , ci era mai degrabă o modalitate a partidelor de opoziție de a păstra echilibrul forțelor politice. Drept dovadă, liderii celor două partide, Dinu Brătianu și Iuliu Maniu, excludeau orice colaborare cu Guvernul Tătărescu. În cadrul acestei concilieri naționale, pentru a cărei înfăptuire s-a folosit de premierul Gheorghe Tătărescu și de Guvernul condus de el, regele Carol al II-lea îi includea și pe legionari. Carol l-a primit în audiență pe Horia Sima: atunci s-au stabilit unele acte de clemență de care au beneficiat legionarii, sub cuvânt că ei se vor integra în viața socială. Legiionarii erau eliberați din lagăre și din închisori și s-au răspândit în toată țara, cei mai mulți reluându-și activitatea politică, situație care avea să creeze, puțin mai târziu, mari probleme climatului politic și social din România.

You must be logged in to post a comment.

Te putem ajuta sa faci cuiva drag un cadou "pe masura", lasandu-l totusi sa si-l aleaga singur. Suna-ne si spune-ne ce suma ai stabilit, iar noi ii vom pregati impreuna cu tine, o surpriza placuta.
Contactati-ne